joi, 4 septembrie 2008

Prefaţă

VALEVERDETV este un concept care şi-a propus să facă o prezentare a celor mai frumoase locuri, accesibile echipei noastre de filmare, pe care orice împătimit al genului ar trebui să le vadă.. Consolarea noastră constă în faptul că a fost considerat ca fiind cel mai îndrăzneţ proiect din media hunedoreană, în care au fost incluse atât destinaţii cunoscute, dar şi mai puţin cunoscute, care ne surprind şi ne inspiră în acelaşi timp, făcând deliciul telespectatorilor de toate vârstele. Emisiunea beneficiază de filmări speciale, imagini de arhivă şi de un comentariu inspirat, care culminează cu dezvăluirea destinaţiei din punct de vedere geografic, cultural şi istoric. Dacă zona prezentată beneficiază de pensiuni turistice, sau alt tip de cazare, acestea se vor regăsi în descrierea noastră, cât şi o surpriză gastronomică, specifică locului în care ne aflăm. O altă rubrică extrem de interesantă poartă denumirea „ Jurnal de suflet”, ce are ca oaspeţi persoane din diferite domenii de activitate, recunoscuţi pe plan local şi nu numai, care împărtăşesc telespectatorilor atât experienţe de tip profesional, cât şi trăiri personale, aspect care conferă emisiunii o notă de intimitate, de apropiere între telespectatori şi noi. Una dintre cele mai vizionate rubrici este cea dedicată iubirii şi jurămintelor de dragoste făcute în faţa lui Dumnezeu, şi se intitulează „ Mirii săptămânii”. Finalul emisiunii este atribuit muzicii de bună calitate, în general folclor, prin intermediul rubricii „Cântec pentru TINE!” Avem sentimentul împlinirii unui vis pe care-l credeam de neatins, chiar şi înainte cu doar câteva zile de derularea lui. De aceea considerăm ca fiind un gest de onoare şi respect, să mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în realizarea lui. Cei care au participat intr-un fel sau altul, la realizarea acestor emisiuni, s-au implicat din toate punctele de vedere, fapt care le-a asigurat consideraţia şi dragostea noastră. În egală măsură ne iubim telespectatorii şi le acordăm consideraţia noastră eternă, atât pentru susţinerea pe care am simţit-o în permanenţă, cât şi pentru iubirea pe care ne-au transmis-o de fiecare dată, prin intermediul scrisorilor şi a poştei electromice. Acest site aparţine tuturor, mai ales dumneavoastră, cei pe dragostea cărora ne-am sprijinit visele. Mulţumim! Realizator Valentina Gheorghe MELCEA, Imagine si montaj Ovidiu KATONA

Niciun comentariu: